Untitled (20xx)

5 minute au trecut de când m-am trezit, două ore de somn, cel mai bun vis din, probabil, ultimele 6 luni.

Se face că eram în cameră în primă instanţă singur şi jucam ceva consolă. Apare cea mai frumoasă fată la care te poţi gândi (da, ştiu despre cine vorbesc).

Salut, opresc maşina, caut de băut şi subiecte de conversaţie. Timpul trece, ea se apropie, eu mă apropii, sunt incredibil aşa. Mă rog, se face târziu, ea pleacă. Nu imi aduc aminte exact ce se întâmplă pentru o scurtă perioadă de timp (de fapt, în vis nici nu cred că se fac trecerile de la o scenă la alta pe-un fir logic, este?) dar se întoarce fata (uitasem, dacă şi din întâmplare citeşte vreo cunoscută, nu te amăgi). Tot la mine trage iniţial dar brusc (ceva în genul scenei cu bebele din Trainspotting, nu prea brusc şi mind-fucking) o văd în alte braţe. Şi mă crucesc! Adică cum? Şi Radu e cu mine, jucăm Wii-ul. Îl întreb: "vezi ?", îmi confirmă. Las jocul, mă apropii de bagaboantă, mă uit la ea, se uită la mine de parcă nu ştia că e în aceeaşi cameră şi începe să râdă. Trag cel mai diabolic zâmbet şi eu şi o bruschez: "adică cum?". Se simte fata, fuge din cameră, eu după ea.

- Pauză. Ştiţi cum în căutare de continuitate, orice portiţă de scăpare se transformă în următorul pas din desfăşurarea acţiunii? Ţineţi minte treaba asta -

Ne întoarcem deci la film. Bruschez fata, caut explicaţii, mă enervez şi mai tare, întreb: "eşti drogată?". (bingo). E drogată. Cumva, mă liniştesc, nu arătam prea bine până acum. Dar este totuşi filmul meu iar eu arăt bine mereu. Îmi spun ca un om extraordinar ce sunt, "ajut-o, n-o să stai doar cu mâna-n fund". Termin gândul, ea nu mai e. Cumva, Dumnezeu ştie cum, aflu că de drogată ce e, a plecat în Ungaria (I know, right?). E singură, îmi trag deci costumul pe mine şi fug în salvarea bietei fiinţe. O găsesc în Ungaria, cred că într-o gară. Mă iau grav de ea, ţin minte sigur că-i dau două palme Archie-style (dar da, îmi pare rău după şi mă simt vinovat şi acum, treaz) şi-i spun că mă duc să iau bilete de întoarcere, terminăm acasă.

Mă întorc cu biletele. Rămăseseră câteva ore până la plecare şi ea era încă drogată asfalt. Pentru că nu ştiu cum să trezesc o drogată instant, ţin minte că în vis, o casieriţă mi-a spus clar cum pot cumpăra cel mai ieftin paracetamol de la cel mai apropiat ABC şi ajunge. Fug să cumpăr pastilele minune. Bagajele le iau eu, ştiu că avea ea o geantă mare iar eu un ghiozdan cu tot felul de cursuri în el (?), îi las ei portofelul (bag de seamă, nu era în scenariu). Mă întorc, ia-o de unde nu-i.

NU mă panichez, ştiu că sunt în Ungaria, cât de greu poate fi să ajung acasă (bănuiesc că ştiam de undeva că ea a ajuns acasă)? Caut un alt tren, găsesc un autobuz, good enough dar apar întrebările de baraj: "cu ce plătesc ?", "ce fac la vamă ?" etc. Întorc capul şi param-pam-pam, James Franco! Urmează scena cu "bla bla, big fan, bla bla, Pineapple Express, bla bla" şi se dovedeşte că Franco chiar E de treabă. Îmi spune (şi de aici nimic nu mai e vag): urcă după mine, fă ce fac şi eu pentru că sunt la fel de lefter ca tine. Hellooo! Urcăm în spatele autobuzului, arunc genţile pe undeva, ne aşezăm lângă o familie necăjita (un tată, 2 copii). Vine controlorul şi fac ce face Franco: "ştiţi, eu sunt Franco, el e cu mine, nu am bani de bilet, o să îmi scriu numele pe cartea asta, ţi-o voi da iar tu vei ştii că mă voi întoarce să-ţi plătesc". Controlorul cedează dar adaugă: "p*** mea, eu vă dau drumul dar când coborâţi, trebuie arătată dovadă că aţi plătit altfel vă împuşcă".

Din punctul ăsta încolo sunt curios de cât de liniştit am dormit. Trece timpul, ajungem şi manevra care e: autobuzul nu opreşte decât în autogară, trece de porţi, porţile se închid, autogara devine închisoare până plăteşti. Fain, îmi zic. Stau atent, găsesc un moment în care pot sări dar nu sar şi autobuzul intră în autogară. Tatăl din faţa mea îmi dă de înţeles că nu are nici el cu ce plăti, eu îi spun că mă ascund în autobuz şi sar când iese din incintă. El îmi spune că nu are cum, că are copiii etc. Ca să arăt şi mai bine pe ecran, îl întreb: "copiii sunt la şcoală ?", el confirmă. Schimbaţi muzica, luaţi batiste, îmbrăţişaţi un ursuleţ... Îmi dau jos ghiozdanul, îl întind omului şi dau încet din cap în semn de aprobare. Ştiu, ştiu.

Autobuzul dă să iasă din autogară, eu mă pregătesc să sar. Sar. M-au simţit, say whaat? Fug, ei fug, întuneric deja, elicoptere, câini, arme, arăt grozav. Fac o stângă, fac încă una, ajung în parcarea din faţa căminului, ei m-au pierdut pentru o secundă. Îmi spun "n-am cum să scap" şi din nou, muzică, lacrimi, nebunii. Mă adun şi încerc o ultimă oară să mă fac nevăzut. Mă întorc, în spatele meu... tatăl. Foarte calm, îmi spune "nu ştie nimeni cine eşti, treci normal pe lângă mine, mă voi agita eu, scapi tu, îmi duci copiii la şcoală, mor eu". Spun "sigur? Bine!" şiiiiiiiiiiiiiiiiiiii.. Mă trezesc. I know, right?

Fun facts:
- cu 5 minute înainte să adorm a trecut Picu pe la noi ca să-l ia pe Radu la el, şi-a luat Wii, trebuie testat.
- am tot auzit de Ungaria de la Cozma încoace
- am văzut RocknRolla pentru a nu ştiu câta oară weekendul ăsta
- *********** (întâmplare recentă, dacă citeşte cunoscutul, se va prinde)
- mă uit la Derren Brown de vreo 3 zile iar într-un episod din "Trick Or Treat", îl adoarme omul pe un gigi în Londra şi-l trezeşte singur în Maroc.
- într-un alt episod merge Brown la cursele de câini şi decontează bilete necâştigătoare doar spunându-le casieriţelor "am câştigat, daţi-mi banii"
- restul fazelor sunt 100% că s-ar întămpla aşa cum v-am povestit pentru că that's how I roll.